Fazele dezolarii dupa pierderea unui san

Intram in sentimentul dezolarii imediat ce aflam ca este posibil sa suferim o mastectomie si continuam cu

acest sentiment un timp indelungat dupa ce operatia a avut loc. 

Faza 1

Negarea

Cand ne dam seama de posibilitatea iminenta a pierderii intram in faza de negare, in timpul careia incercam starile de soc, neincredere si amorteala a simturilor. Faza negarii este modul natural de a ne feri de realitate. Negarea ne ajuta sa absorbim gradul adevarului dureros. Multe dintre femeile care au trecut prin operatia de pierdere a unui san descriu reactia psihica in aceasta faza ca si cum informatia data de medic s-ar adresa altei persoane. Se trezesc gandindu-se ca mastectomia si cancerul se imtampla altor persoane si nu lor. Aceasta faza iti da ragazul de a incepe sa intri in detalii de organizare inainte de a fi coplesita de alte sentimente, de exemplu stabilirea intalnirilor cu medicul chirurg si cu medicul oncolog. 

Faza 2

Protestul

Dupa ce se trecem de faza negarii intram in faza protestului in care se manifesta emotii puternice care includ furia, tristetea si confuzia. Indata ce constientizam ceea ce urmeaza sa ni se intample gandurile noastre se transforma in reactii emotionale. Teama noastra de operatie si de cancer este prezenta in mintea noastra dintotdeauna. Chiar si inainte de a afla ca suntem diagnosticate, ne gandim la moarte si la faptul ca ii parasim pe cei dragi. Simtim o tristete profunda pentru copiii nostri, partenerul nostru si pentru noi. Ne simtim des tradate si furioase pe organismul nostru. Ne intrebam ce am facut de meritam sa fim diagnosticate cu cancer de san. Aceasta este perioada in timpul careia ne invinovatim pe noi si ii invinovatim si pe altii in incercarea de a explica diagnosticul. Furia pe Dumnezeu, pe medicii nostri sau pe rudele noastre pe care le banuim ca ne-au transferat genele vinovate, este un sentiment uzual in aceasta faza. De asemenea, este uzual sa ne promitem lucruri nerealiste de exemplu promisiunea ca vom merge la biserica in fiecare duminica in cazul in care nu vom fi operate la san. Aceste tipuri de promisiuni sunt o combinatie dintre negare si nevoia noastra de a avea controlul asupra situatiei. In timpul acestei perioada este o obisnuinta sa se experimenteze simptome fizice ale stresului cum ar fi diareea, constipatia, dureri de gat si spate, somn in care nu ne putem odihni si oboseala accentuata. Ne poate durea stomacul sau putem avea migrene care ne impiedica sa gandim. Corpul tau pare a striga un mesaj de durere psihica.

Faza 3

Dezorientarea

Aceasta faza este deseori insotita de lipsa de odihna, confuzie si depresie pentru ca trebuie sa ne schimbam obiceiurile pentru a ne adapta schimbarilor pe care ni le-a adus operatia de mastectomie. De asemenea, este posibil sa avem in continuare starile fizice induse de stres. Dezorientarea este normala in stadiul in care cicatricile de dupa operatie s-au vindecat indeajuns pentru a ne purta hainele cu care eram obisnuite si ne simtim destul de puternice pentru a iesi in public. Nu ne putem duce la dulap sa ne alegem o toaleta asa cum o faceam inainte. Acum alegerea hainelor pe care le purtam inseamna gasirea unei vestimentatii care sa nu deranjeze partea afectata si sensibila inca a pieptului si nici bratul de pe partea afectata de operatie. In plus trebuie sa gasim o solutie pentru umplerea golului lasat dupa mastectomie. Ca sa enumeram doar cateva dintre pierderile noastre: un san, libertatea de a purta ce haine dorim, increderea in corpul nostru, putin din sexualitatea noastra, somnul odihnitor si confortul psihic. Si chiar daca multe dintre “pierderile”noastre vor deveni mai usor de suportat cu trecerea timpului, procesul de adaptare poate sa ne faca sa ne simtim confuze si dezorientate.

Faza 4

Detasarea

Dupa faza dezorientarii intram in faza detasarii. In timpul acesteia avem tendinta sa ne izolam de ceilalti si sa ne insinguram. Ne simtim apatice si resemnate. Simtim deseori ca trebuie sa ramanem doar cu noi insine si sa ne gandim la pierderea suferita. Contactul cu celelalte persoane ni se pare o intruziune in spatiul nostru si ni se pare obositor. Simtim deseori ca trebuie ca ceilalti sa ne lase in pace sa ne plangem de mila pentru faptul ca mastectomia ne-a schimbat viata pentru totdeauna.

Faza 5

Acceptarea

In ultimul stadiu al sentimentului dezolarii intram intr-o faza noua de reorganizare si acceptare. Nu suntem fericite de pierderea sanului, dar realizam ca putem trai si fara el. Faza acceptarii ne readuce in stadiul de a ne autoanaliza si de trage invataminte si concluzii personale despre noi insine. In timpul acestei faze ne revine pofta de viata si descoperim ca ne putem bucura din nou. Este, de asemenea, faza in care devenim recunoscatoare pentru ceea ce avem si dorim sa ajutam. Voluntariatul in organizatiile care au legatura cu cancerul de san este o activitate des intalnita in aceasta faza. Ne dorim sa ne reluam controlul asupra vietii noastre prin a deveni active in societate. Prioritatile noastre s-au redefinit iar scopul vietii noastre este rescris. 

Automatismele

Exista, de asemenea, si reactii care sunt definite ca automatisme care insotesc sentimentul de dezolare. Se intampla cand nu ne reluam rutina zilnica in intregime si incepem sa simtim ca innebunim de cate avem de facut. Pe masura ce ne dam seama de pierderea noastra nu mai bagam in seama micile detalii de zi cu zi iar acest fapt ne conduce la lipsa de concentrare asupra lucrurilor pe care le facem zilnic. Ca si rezultat al automatismelor ne putem regasi in situatia de a pune painea in frigider si sa lasam laptele pe masa, sa vedem ca s-a schimbat semaforul in rosu, dar noi sa trecem mai departe fara sa ne oprim, sa ne stoarcem tubul de crema de corp pe periuta de dinti in loc de cel de pasta de dinti. Memoria noastra pe termen scurt este de asemenea, afectata deorece avem nevoie de o putere de concentare buna pentru ca memoria noastra sa functioneze corect. Nu trebuie sa ne panicam din cauza acestor lucruri! Toate acestea sunt temporare. Este recomandat totusi sa ne ferim de activitatile care au un grad de risc mai ridicat in viata noastra (sofat, lucrul in apropierea masinilor periculoase, etc) pana in momentul in care ne simtim stapane pe concentrarea noastra.

Fiecare dintre noi trecem prin fazele descrise mai sus in felul nostru. Semnificatia pe care o acordati pierderii dumneavoastra determina durata si cat de intens simtiti acest proces. Cele mai multe femei ajung in faza de acceptare dupa 2 ani de la operatie, dar asta nu inseamna ca fazele de dinaintea acceptarii nu se pot reintoarce. Pot trece si mai mult de trei ani, cand esti nevoita sa iti cauti o toaleta de seara pentru un eveniment important si vei simti cum iti izbucnesc lacrimile fara a le putea stapani. Iti va veni sa strigi pentru ca te simti nedreptatita. Dupa douazeci de ani este posibil sa intalnesti pe cineva apropiat tie care tocmai a fost diagnosticata cu cancer de san si vei retrai toate aceste sentimente in timp ce o insotesti in procesul de vindecare. Toate acestea sunt pur si simplu normale si le vei trai la intensitatea proprie.