Sanii reconstruiti. Aspect, senzatie, atingere

O femeie care a luat deja in considerare reconstructia sanului dupa mastectomie are un nou gand in mintea ei: “Cat de "reala" va fi aceasta parte a corpului ei dupa interventie? Rezultatul chirurgical va merita efortul? Va arata la fel de bine ca oricare alta femeie? Cat de bine se va potrivi  noul ei san cu cel natural?”. Din punct de vedere estetic o reconstructie reusita recreeaza proiectia si contururile moi ale sanilor naturali ai unei femei.

In acelasi timp caracteristicile individuale ca structura cutiei toracice si elasticitatea pielii influenteaza reconstructia astfel ca este util de asemenea, sa se aleaga cu grija chirurgul plastician ce va face interventia. Indemanarea si experienta acestuia joaca un rol important in rezultatul operatiei de reconstructie.

Cei mai multi chirurgi recomanda femeilor sa vorbeasca cu pacientii ce au trecut prin faza de chirurgie reconstructiva, acestia pot da o perspectiva personala despre aceasta etapa pe care medicul nu o poate oferi.

Ce inseamna reconstructia.
Datorita procedurilor sofisticate, chirurgii reusesc in zilele noastre sa reconstruiasca sanii in asa fel incat acestia sa restaureze perfect profilul unei femei atunci cand este imbracata si sa ii faca sa apara cat mai naturali atunci cand ea nu este imbracata.

Parcurgeti cu noi o prezentare generala a patru caracteristici - forma, dimensiunea, simetria si cicatrizarea - ce  determina modul in care sunt perceputi sanii reconstruiti.

Forma. Daca este reconstruit cu proteza implant sau din propriul tesut, sanul reconstruit poate fi mai plat, mai rotund, sau cu o proiectie mai mica fata de sanul natural. Cele mai multe reconstructii implica implanturi saline rotunde rezultatul fiind un san foarte rotund, cu o proiectie de la minim spre moderat. Implanturile conturate sau in forma de lacrima au o panta si o proiectie mai naturale, insa  nu toate femeile au structura de piept optima pentru a le accepta. Implanturile folosite pentru reconstructie sunt intotdeauna plasate sub muschiul pieptului, astfel incat chiar si implanturile conturate pot aparea mai rotunde si mai plate.

Reconstructia realizata din grefa de tesut propriu presupune o operatie mai lunga si o perioada pentru recuperare de durata fata de reconstructia realizata cu implanturi, dar ofera avantaje distincte pentru sculptura si personalizarea noului san si chiar de reglaj fin pentru forma sa de ansamblu. Reconstructia din tesut propriu este o interventia mai indicata dupa radiatii - femeile care au reconstructie realizata din implant dupa radiatii dezvolta mai frecvent contractura capsulara, o strangere de tesut cicatricial in jurul implantului care poate intari sanul si poate denatura forma acestuia.

Dimensiunea. Sanii reconstruiti pot aproxima dimensiunea sanilor naturali sau pot fi mai mici sau mai mari fata de ceea ce natura a oferit. In cazul in care, de exemplu, ati avut  intotdeauna un piept mic si va doriti o diferenta substantiala,  acest lucru poate fi realizat prin reconstructie. Daca varsta, gravitatea, sau perioada in care ati alaptat au lasat amprente asupra sanilor naturali, reconstructia poate restaura forma si pozitia pieptului, daca asta e ceea ce va doriti.

Daca noul san va fi realizat din implanturi, chirurgul va selecta un model cu un volum adecvat pentru a crea dimensiunea dorita de dumneavoastra. Daca reconstructia va fi facuta din tesut propriu noul san poate fi creat din excesul de grasime din abdomen sau fese. Femeile zvelte sau sportive ce nu dispun de suficienta grasime se vor multumi cu un san mai mic. Daca, de exemplu, abdomenul este sursa grefei de tesut, dimensiunea noului san este limitata de cat de multa grasime poate fi luata din acea zona. Adica nu se poate crea un san de cupa D cu tesut luat de pe un abdomen de dimensiune A. Daca totusi se doreste acest lucru, pe langa grefa de tesut propriu se poate adauga un implant.

De-a lungul timpului, un piept creat dintr-un implant (daca nu este afectat de contractura capsulara) isi pastreaza dimensiunea originala, in timp ce o reconstructie realizata din grefa de tesut pierde sau castiga  greutate impreună cu restul corpului.

Simetria. Cei mai multi sani naturali nu sunt perfect simetrici, dar femeile tind sa pretinda perfectiunea  aspectului acestora in urma reconstructiei. Din punct de vedere chirurgical, reconstructia bilaterala prezinta o sansa mai buna la obtinerea simetriei, deoarece chirurgul incepe de la o zona practic plata. El poate asigura ca ambii sani sunt de dimensiuni similare, forma identica și in aceeasi pozitie.
Reconstructia unilaterala este un pic mai complicata, deoarece este mult mai dificil sa potrivesti partea reconstruita cu cea naturala. Medicii recomanda femeilor sa ia in considerare cu atentie prioritatile lor in ceea ce priveste chirurgia reconstructiva unilaterala. Cel mai important aspect la asteptarile unei paciente este influentat de cum isi doreste sa arate sanul natural dupa interventia de reconstructie. Daca este multumita cu o dimensiune de cupa B si nu isi doreste sa o modifice, atunci reconstructia sanului lipsa nu este indicat sa se faca cu implant, nu se va potrivi ca aspect, nu va avea aceeasi tinuta. Pentru cele mai bune rezultate cosmetice, cele mai multe femei vor avea nevoie de o alta operatie pentru a reduce, ridica, sau mari sanul natural.

Cicatrizarea. Cicatrizarea este un process natural in vindecarea unui organism si este, de asemenea, un efect secundar inevitabil al unei operatii. Inainte de a fi complet vindecate, cicatricile sunt de culoare rosie si sunt proeminente, dar intr-un an sau doi dupa o interventie chirurgicala se estompeze considerabil.

Cicatricile mastectomiei nu pot fi eliminate nici macar de cea mai buna  reconstructie, dar atunci cand se realizeaza reconstructia imediata, inciziile mastectomiei pot fi de multe ori camuflate in santul inframamar de sub piept, sau in jurul areolei (in acest ultim caz, cicatricile mici sunt acoperite atunci cand areola urmeaza sa fie ulterior tatuata). Asadar daca o femeie intra in operatia de reconstructie fara cicatrici vizibile la nivelul sanului tot asa va iesi si din aceasta ultima interventie. Reconstructia realizata din grefa de tesut propriu va lasa totusi urmele unei incizii in zona din care se ia tesutul. Cicatricile de pe abdomen sau fese sunt de obicei ascunse de lenjeria de corp sau costumele de baie. In unele cazuri, pentru a permite reconstructia sunt necesare incizii laterale sau verticale fata de mamelon. Aceste cicatrici devin mai putin vizibile in timp, dar nu dispar complet.

Daca reconstructia sanului se face dupa extirparea celui afectat de cancer, atunci se pastreaza cat mai multa piele pentru a sustine implantul sau grefa de tesut. Daca extirparea sanului nu este urmata de reconstructie imediata atunci cea mai mare parte a pielii sanului este eliminata printr-o incizie la nivelul pieptului pacientei. Cicatricea rezultata este permanenta.Daca reconstructia se face mai tarziu, aceasta se va realiza prin cicatricea lasata de mastectomie, ce urmeaza sa fie redeschisa pentru a  potrivi implantul sau grefa de tesut. Cicatricea  mastectomiei ramane pe pieptul reconstruit, dar se atenueaza in timp.

Modul in care arata cicatricile atunci cand sunt complet vindecate depinde de varsta, genetica, modul in care se vindeca corpul dumneavoastra. Dar si de cum sunt cusute inciziile si tesuturile interioare. Fumatul nu ajuta, poate restrictiona fluxul de sange, iar astfel cicatricile sunt mai evidente.

Ingrijirea corespunzatoare – hidratarea cicatricei, masajul liniar al acesteia si utilizarea unui produs de cicatrizare -, poate netezi si aplatiza cicatricile, ceea ce le face mai putin vizibile. Atunci cand aceste tehnici nu dau rezultate, indepartarea tesutului cicatrizat greu se poate face printr-o incizie – ceea ce poate imbunatati in mod semnificativ  aspectul acesteia.

 Senzatia la atingere

Pierderea functiei senzitive este din pacate un efect secundar al mastectomiei, deoarece nervi delicati sunt afectati atunci cand sanul este extirpat. Aceasta functie revine treptat daca reconstructia sanului se face din grefa de tesut propriu deoarece nervii au capacitatea de a se regenera in piept, insa daca reconstructia este realizata cu implant aceasta functie senzoriala este putin probabil sa fie recapatata.Cat de mult se recupereaza din aceasta functie variaza de la individ la individ. De obicei, partea din fata a sanului ramane amortita, iar senzatia este recastigata in primul rand in perimetrele exterioare ale sanului.

Reconstruirea mamelonului sau tatuarea mamelonul si a areolei completeaza procesul de reconstructie. Noul sfarc este doar cosmetic, daca nu este extirpat ramane amortit dupa mastectomie, pentru ca nu are terminatii nervoase la fibrele musculare necesare pentru a primi senzatie.

Femeilor care sufera mastectomii profilactice le-ar putea fi salvata zona mamelonului: tesutul mamar este eliminat printr-o incizie sub san sau in jurul areolei. Daca proba din tesutul care sta la baza mamelonului nu contine celule canceroase, mamelonul natural si areola raman pe piept. Daca acest lucru este posibil, salvarea mamelonului contribuie la starea de bine a femeii care isi doreste sa mai pastreze ceva din sanul natural, dar de cele mai multe ori, mamelonul se aplatizeaza, isi schimba forma, sau isi pierde orice senzatie la atingere.

Multe femei se intreaba cum vor fi simtiti sanii reconstruiti de catre  partenerii lor. Un piept reconstruit din grefa de tesut, la atingere. se simte moale, natural. Implanturile saline tind sa fie resimtite destul de ferme, cum ar fi baloanele de apa umplute la capacitate, desi masajul regulat imbunatateste de multe ori moliciune lor. Implanturile de silicon imita indeaproape senzatia de tesut natural, se simt mult mai natural fata de implanturile saline, dar mai putin natural fata de cele din grefa de tesut.

Transformati orice oportunitate in beneficiu pentru dumneavoastra
Nu puteti controla tot ceea ce se intampla cu dumneavoastra de-a lungul luptei cu cancerul de san, dar daca ati reusit sa invingeti boala si sunteti in situatia in care poate fi facuta o reconstructie si cochetati cu ideea de a o face, trebuie sa tineti cont de deciziile ce v-ar imbunatati starea de bine:

Intelegeti optiunile de reconstructie. Alegeti tehnica prin care veti obtine cel mai bine rezultatele dorite.

Alegeti un chirurg experimentat si calificat pentru procedura pe care o preferati.

Fixati-va asteptari realiste. Inainte de reconstructie discutati cu medicul dumneavoastra despre cele mai bune rezultate la care va puteti astepta. Intrebati ce probleme pot aparea si modul in care acestea vor fi remediate.

Amintiti-va ca defectele cosmetice sunt o parte din reconstructie, dar cele mai multe pot fi remediate in timpul unei interventii chirurgicale ulterioare de revizuire. Un implant care este prea mic sau prea mare poate fi schimbat cu unul de un volum si dimensiune mai adecvate. Grefele de tesut pot fi remodelate pentru a netezi pielea, pentru a umple crestaturile, pentru a imbunatati contururile moi ale sanului.

Multe femei sunt mult mai critice in fata defectelor cosmetice fata de cum sunt  partenerii lor de viata. Daca apar probleme, decideti ce e acceptabil pentru dumneavoastra, dar si ceea ce nu este. Sunteti dispusa sa fiti supusa mai multor interventii chirurgicale pentru a corecta o problema sau aceasta este ceva cu care se poate trai?

 

Daca va asteptati la o reconstructie perfecta atunci va plasati singura pe drumul dezamagirii. Este mult mai bine sa va fixati asteptari realiste de la interventia de reconstructie. Discutati cu doamne care au trecut deja prin asa ceva, ele va pot oferi o perspectiva mult mai buna despre interventie, recuperare fizica si acomodare fata de ceea ce va poate oferi personalul medical.